mergeam la olimpiade de fizică în școala primară pentru că reprezenta o formă tolerată de ai mei de a mă trimite în tabere. și făceam vreo 6 ore pe zi probleme de fizică, pe urmă mâncam și aveam restul zilei pentru a face temele pentru a doua zi. era la voineasa și o fată pe care o iubeam (prima dragoste, aia care nu se mai uită) se dădea în leagăn într-o altă tabără. majoritatea copiilor din tabăra de fizică proveneau din familii de profesori de fizică, cu tradiție în stat și rezolvat. cumva eu eram altfel. eram ca steaua în champions league: cu sclipiri senzationale de formă, dar total incapabil de a confirma. am ajuns la faza națională fiind al 11-lea pentru că unul din primii 10 s-a îmbolnăvit și nu a putut merge. acolo am luat locul 4 și “premiul special pentru originalitatea rezolvarii subiectului 2”, pentru că făcusem ceva îngrozitor de complicat care, printr-o inexplicabilă conjunctură a fost o rezolvare corectă și a dat ce trebuia.

aveam o canadiană neagră care acum ar putea trece la imitație de piele, sau scai, sau geacă de motor, whatever. nu arăta foarte tare a geacă de cocalar, era foarte umflată și, la vârsta de 13 ani, în compania amintită, facuse ceva impresie. pe piept avea un desen micuț, cu două steaguri de F1 (cu pătrățele albe și negre), iar pe toată mâneca stângă scria cu litere mari CORVETTE. de unde mi s-a spus: corvetă. o poreclă transformată în renume, aș putea spune, deși, în pudoarea lor, ai mei au spus că nu se cade să vorbim despre corvete in familie.

o scurtă anecdotă povestește cum un coleg de la cercul de fizică, pe numele lui budianu cristian, privind cu melancolie cum pe mâneca gecii lui corvetă scrie CORVETTE, mi-a mărturisit că și-ar dori și el foarte mult să aibă o geacă pe mâneca-căreia (sic!) să scrie BUDIANU.

dar adevărata încununare abia acum urmează: în inima rece si plină de valori educaționale a familiei, mi-am gasit de foarte mic copil sanctuar în relația cu un casetofon. acest casetofon cânta, deci îmi vorbea; înregistra, deci mă asculta; apoi, reda fidel ce am înregistrat (vorbe de duh ale unui copil de 10 ani), deci încuviința fără să judece. un fel de relație mistică, în orice caz casetofonul ăla a auzit mai multe decât orice om în viața. mergeam cu el peste tot, deci și în taberele de fizică. pentru cine nu mai ține minte, în tabere erau în fiecare cameră niște difuzoare de plastic crem, pe care se dădea din când în când drumul la radio. ei, și eu am conectat ieșirea casetofonului la difuzorul din cameră, l-am pus pe înregistrare și în acel moment toată tabăra putea să asculte ce spuneam eu.

așa a apărut primul post de radio din viața mea. lumea venea, vorbea, punea muzică și se distra la gândul că se aude în toate camerele. în special, era un baiat poreclit organu și se făceau foarte multe glume despre el. iar eu eram fericit, pentru că treaba asta se lega cumva de mine.

a venit revoluția și au apărut cuvintele libere: românia liberă, televiziunea liberă, cugetul liber, tineretul liber, toate erau libere. prin urmare, s-a născut brandul corveta liberă. corveta liberă trăgea casete în liceu, făcea mufe și reclame audio, avea o siglă proprie, scria afișe cu bairame, scotea albume cu parodii muzicale și în general a fost un promotor al industriei media in românia anilor ’90. traducerea în engleză sub forma free corvette a rămas ceva mai pregnantă în epoca modernă, cu ajutorul tehnologiilor web care, iată, fac posibil să citești această istorie, până de curând știută doar de o mână de persoane, pe un site numit freecorvette.ro.

de ce fără majuscule? de lene. de ce cu diacritice? din scrupulozitate!