Teroarea i se citea pe ochii care citeau îngrozitorul mesaj înscris cu cerneală roșie pe biata hârtie aflată în fața ochilor personajului în chestiune.

Textul era simplu: Tinerii pionieri sapă în grădină. Însă rezonanțele uimitoare îl uimeau pe altfel voiosul Trandabur Micodin, care brusc uită de cerințele cotidiene și rămase în extaz, poziție care îi semăna atât de bine.

Cititorul familiarizat cu furtunile metacritice se va fost fiind prins de mesajul tulburător care tulburase concordanța timpilor. Citit invers, acesta se citea: Mâine după masă, te aștept în fiecare zi seara la scândură.

Era vechea vorbă vietnameză, pe care Trandabur o știa de la un vietnamez, însă la mai bine de doi ani efectele erau mai mult decât vizibile. În ciuda sănătății, oglinda îi arăta perfect fața slăbită pe care niciun mușchi nu îi trăda nervozitatea. Cu precizia unui gest bine întipărit în arcul reflex, Micodin arse biletul și înghiți cenușa. De acum nimeni nu mai avea să știe niciun lucru. Iar el avea să uite.

Formula mnemotehnicii de calcul îi reveni în minte pentru prima dată: Călăuza pașilor călăuzei sălășluiește în chiar chipul călăuzei. Deodată, în scurt timp, își dădu seama că o spusese prea repede și bucățele de cenușă îi reveniră în minte, ceea ce avu efectul să strănute.

Totuși, în grădină îl aștepta cineva. Îl recunoscu imediat: nu era nimeni. Anxietatea îl cuprinse, încercuindu-l. Apoi formă numărul secret din dormitorul propriu. Sunetul brutal a telefonului îl smulse din reverie și din două salturi ridică receptorul. Slavă Domnului că sunt acasă, gândi Trandabur, înseamnă că sunt viu.

Apoi, cu o veselie de nedescris, ușa se deschise și o închise în urma sa, pentru că își amintise. Butonul. Undeva, cândva, el trebuia să apese pe buton. Spațiul se strânse și în 3 unități imaginare de măsură fu în măsură să apese pe buton.

Dar deodată nu se întâmplă nimic. Situația era prea stranie, măcar zgomote de pistoale trebuiau să se audă.

Totuși, liniștea încremenise. El se regăsește și astăzi, în bust, la Universitate. Căci dacă boala priește scriitorului, atunci scriitorul cui priește, motiv pentru care răutatea umană este departe de a fi fost fiind a fi extirpândă.