Că doar nu degeaba se spune “Fugi ca de doctor!”. Și dacă nu se spune, se moștenește, că sănătatea nu-i bilă de biliard s-o împungi cu tacul. Plimbându-te cu telecomanda prin viață te trezești deodată că nu mai poți da înapoi. Și dacă tot te-ai trezit, dai drumul la radio, că poate prinzi o zi fără pastilă.

Ghinion însă, pentru că tachetele murmură mai tare ca oricând pe umărul mașinii infernale “Te iubesc, Vasile, ca tine nimeni nu mă tulbură. Eu rimă ți-aș găsi, dar mi-e o lene de nici nu poți să-ți închipui!” Miriștea e cea pe care o luăm, dar nu e prima dată, și nici ultima, așa că ne putem concentra privirile asupra mouse-ului cu trei butoane.

Mouse-ul, din franceză sourris, este o chestie care sună bine în direct, dar adesea o cenzurează la temelie, anume cum vii tu și vorbești acolo ce te taie capul? De fapt, tocmai aici este dibăcia: vorbești dacă gândești, de unde prin negație dacă nu gândești, nu vorbești. Și atunci, cine vorbește?

De aceea cu respect propun publicarea în colecția de săpături a orașului natal, publicare a cărei importanță să fie mai tare organizată decât vraiștea aceea de imixtiune pe care s-a făcut anul trecut!

Scuze.

Revenim la mouse, care fără fir e ca toba fără strigături, ori ca marea fără tirbușon. Tirbușon din franceză, evident. Și asta pentru ca ne e lene să spunem aceasta, pentru că zilele împaratului sunt numărate și nimeni nu știe de cine. Nici de ce.

Prin urmare, vă rog pe voi, iezișorii mei, a nu deschide calea de acces elementului negativ tovarășul lup, deoarece acesta, îmbinându-și în mod barbar imaginția culinară cu poftele gastronomice ar putea da naștere prin frâu liber elementului de catastrofă care să vă mănânce adică.

Așteptați-mă voi pe mine în liniște că oi veni și mâine și vă mai dau o pastiluță, că doar suntem mai deștepți ca lupul, nu?