În cine să te mai încrezi? Grivei spune că os, Guvernul spune că pe dos, Iliescu jos, în fine, astea-s sloganuri, ideea e că în cine să te încrezi. Eu unu’ mă încred în Grivei, pentru că restul se încred în ei înșiși atât de tare, încât n-aș mai avea loc și eu.

Dar Grivei e câine de treabă, muncitor, n-a murit la revoluție, da’ nici după, așa că pot să zic că e mai valoros decât oricare dintre ăia de la televizor. Pentru mine, normal. Adică, nu toți câinii sunt Grivei. Pentru altul o fi Azorel, sau mai știu eu ce nume mitologic… Robocop, na! Fiecare creier cu producțiile lui – Robocop îl cheamă, la Robocop răspunde, nu? Câinele, evident.

Domne, cu Grivei n-am probleme. Vorbesc cu el, tace, latră la mine, îl bat, tace. De vreme ce rezultatul este controlabil, înseamnă că se comportă ca o cutie neagră, căreia aplicându-i o gamă de stimuli i se poate stabili un rost prin prisma răspunsurilor. Ce mă interesează ce mațe sau opțiuni politice are Grivei? De vreme ce are și funcționează cu ele, e perfect adevărat, e un stop-cronometru. Nu-mi trebe nici Toshiba, nici Panasonic, câtă vreme e viu înseamnă că trăiește. Și un câine care trăiește este un câine viu.

De-aia mă încred în el. O să mă întrebați: de ce mă încred în el? Păi, în cine să mă încred? În cioara vecinului? Nu, domne, eu îmi văd de bârna din ochiul meu, nu dau eu cu capul de greu, să m-apuc eu acuma să fac cine știe ce prostii, poate Doamne ferește se-ntâmplă de mai și gândesc. C-așa-i la țară – faci ce faci și iar gândești. Și doar ne-a zis dom’ primar – nu mai gândiți voi atâta, că vă obosiți prea tare și-n loc de o sută de ani vă treziți c-adormiți la șaișcinci. Lăsați-mă pe mine să mă ocup de toate problemele, uitați-vă la mine: arăt eu de șaptezeci? N-arăt, domne, că nu mi-am făcut atâtea griji.

Puneți voi ștampila unde trebe și vă promit cu mâna pe biroul ăsta că-n doi ani vă fac pâinea 4 lei, carnea 15 lei, laptele 2 lei, brânza 3 lei, cartonu’ de ouă 3 lei cinci bucăți…